Cabinet medicină de familie Dr. Mihai Maniu

08.10.2025
37995
Vizualizări
Vizualizări
Medic primar în medicină de familie, Dr. Mihai Maniu oferă servicii complete de medicină generală și asistență medicală primară.
În cadrul cabinetului privat, situat pe strada Govora, nr. 4, cartierul Mănăștur, pacienții sunt întâmpinați cu atenție și îngrijire medicală de specialitate.
Dr. Mihai Maniu - medicină de familie
Indiferent de afecţiune sau de complexitatea acesteia, Dr. Mihai Maniu tratează cu atenţie şi înţelegere fiecare pacient în parte, asigurând un cadru modern şi sigur.

Dr. Mihai Maniu oferă consultații medicale, eliberează acte medicale și administrează vaccinuri pentru pacienţi de toate vârstele.
De asemenea, eliberează și acte medicale precum:
De asemenea, Dr. Maniu oferă educaţie medico-sanitară pacienţilor săi, pentru a se asigura că aceştia se află în contact cu informaţii corecte şi actualizate din domeniul medical.
Accentul este pus pe prevenţie prin consultaţii periodice şi monitorizarea constantă a stării pacientului.
Dr. Mihai Maniu are ca obiectiv principal menținerea și promovarea stării de sănătate a individului, a familiei și a colectivității.

- concedii medicale, adeverințe medicale, bilete de trimitere pentru investigații de specialitate;
De asemenea, Dr. Maniu oferă educaţie medico-sanitară pacienţilor săi, pentru a se asigura că aceştia se află în contact cu informaţii corecte şi actualizate din domeniul medical.
Accentul este pus pe prevenţie prin consultaţii periodice şi monitorizarea constantă a stării pacientului.
Dr. Mihai Maniu are ca obiectiv principal menținerea și promovarea stării de sănătate a individului, a familiei și a colectivității.
Servicii medicale Cabinet medicină de familie Dr. Mihai Maniu
- Medicină de familie;
- Asistență medicală primară;
- Medicină generală;
- Educație medico-sanitară;
- Tratamente injectabile;
- Vaccinări;
- Bilete de trimitere;
- Eliberare acte medicale;
Date de contact: CMI Dr. Maniu Traian Mihai
- Telefon: 0264 486 183; 0744 627 682
Fax: Nespecificat - Cartier: Manastur
- Orar:
- LUNI, MARTI, JOI: 15:00-20:00
- MIERCURI, VINERI: 08:30-13:30
- Adresa email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
- Site web:
- Adresa:
- Strada Govora, nr. 4, ap. 34 (parter), Cluj-Napoca (lângă magazinul Kaufland din Mănăștur)
View Larger Map