CONFIDENS ART - Cabinet stomatologic

CONFIDENS ART - Cabinet stomatologic

Actualizat la
20.04.2017
7517
Vizualizări
Telefoane
  • Telefon:
    0745 373 828 - Dr. Delia Greta; 0742 025 602 - Dr. Iulia Maniu; 0364 882 609
Trimite Mesaj
APARATURĂ DE ULTIMĂ GENERAȚIE ÎNTR-UN CABINET STOMATOLOGIC ULTRAMODERN DESCHIS CU FONDURI EUROPENE!

Cabinetul stomatologic CONFIDENS ART vă întâmpină cu aparatură de ultimă generație, un ambient plăcut și personal cu experiență în stomatologie generală, endodonție și ortodonție. Alături de Dr. Delia Greța, Dr. Iulia ManiuDr. Petrică Maria Letiția și Dr. Romana Crețu veți beneficia de consultații amănunțite și tratamente eficiente pentru orice problemă dentară, oferindu-vă un zâmbet de invidiat. Situat în Florești, pe strada Florilor, nr. 192A, cabinetul a fost înființat cu fonduri europene și este echipat complet, pentru a oferi pacienților o experiență lipsită de durere și un zâmbet sănătos.


logo-confidens
dr iulia maniudr delia greta
Dr. Iulia Maniu - medic, stomatologie generală și endodonție, absolvent UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, promoția 2007Dr. Delia Greța - medic specialist, endodont, absolvent UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, promoția 2007
dr petrica maria letitiadr romana cretu
Dr. Petrică Maria Letiția - medic, stomatologie generală, absolventă a UMF "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, promoția 2016, atentă, răbdătoare, îi place să lucreze atat cu adulții, cât și cu copiiiDr. Romana Crețu - medic, stomatologie generală, absolventă a UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, promoția 2011, lucrează cu pasiune și dedicare, oferindu-vă cele mai bune opțiuni de tratament pentru problemele dvs. dentare

Deschis din 2012, cabinetul oferă toată gama de servicii stomatologice: endodonție, terapie, protetică dentară (inclusiv protetică pe implante și fațete dentare), ortodonție. Cabinetul este dotat cu microscop dentar pentru realizarea minuțioasă a tratamentelor endodontice.


Tratamente endodontice de specialitate!


Endodonția este știința care se ocupă cu prevenirea și tratarea infecțiilor care apar la nivelul rădăcinilor dentare. Spațiul endodontic reprezintă zona din interiorul rădăcinii unui dinte care conține țesut pulpar (“nervul dintelui”) și vase de sange.

Când este necesar un tratament endodontic?

Tratamentul endodontic este necesar când pulpa dentară este afectată (inflamată sau infectată). Cauzele care pot duce la apariția afecțiunii pulpare sunt variate.
Dacă inflamația / infecția pulpară rămâne netratată, se va extinde spre osul maxilar și țesuturile moi din jurul dintelui.
Se indică tratament endodontic în următoarele situații:

  • Endodontie sensibilitate prelungită la rece / cald
  • sensibilitate la masticație / atingere
  • dinte care și-a schimbat culoarea
  • durere spontană, de intensitate crescută
  • durere la un dinte care a mai fost tratat endodontic - (medicul specialist poate aprecia, pe baza unor date diagnostice necesitatea reintervenției)
  • prezența unui abces dentar sau a altor complicații periapicale, vizibile radiologic
  • pierdere osoasă (vizibilă doar în urma unui examen radiologic)

Există situații în care dinții, deși nu dor, sau nu prezintă alte semne de suferință acuzate de pacient, necesită totuși tratament endodontic. Medicul specialist este cel care poate aprecia oportunitatea intervenției endodontice.

Care sunt cauzele care duc la infecţia pulpei dintelui?

Pulpa dentară se găsește în interiorul dintelui (la nivelul cavității pulpare) și este protejată de către țesuturile dure ale dintelui (smalț, dentină, cement). Prin distrugerea acestora (carii dentare, traumatisme), bacteriile din salivă pătrund în spațiul din interiorul dintelui și inflamează ireversibil pulpa dentară. După moartea pulpei, bacteriile se înmulțesc la acest nivel și vor depăși spațiul din interiorul dintelui, ajungând , în timp, la nivelul osului maxilar înconjurator și a țesuturilor moi din jurul dintelui. Există și alte situații de îmbolnăvire a țesutului pulpar (de exemplu în traumatisme, care nu afectează integritatea dintelui, dar generează mortificarea pulpei).

Ce presupune tratamentul endodontic?

Tratamentul endodontic are scopul de a salva de la extracție și de a menține un dinte a cărui pulpă este inflamată sau necrozată și de a trata sau preveni extinderea infecției și a inflamației la nivelul țesuturilor din vecinătate (oase maxilare, țesuturi moi). Aceasta se realizează prin înlăturarea țesuturilor pulpare afectate din interiorul dintelui, dezinfecția și sigilarea spațiului endodontic cu materiale biocompatibile care să împiedice reinfecția.

Este dureros un tratament endodontic?

Toate tratamentele endodontice, indiferent de diagnostic (chiar dacă pulpa este deja moartă), sunt efectuate sub anestezie locală. Astfel este asigurat atât confortul pacientului, cât și al medicului. Dintele tratat este total izolat de gura pacientului cu ajutorul sistemului de diga. Astfel este înlăturat riscul aspirării sau înghițirii unor instrumente sau materiale străine. Totodată, soluțiile utilizate pentru pentru spălarea și dezinfectarea canalelor radiculare nu vor ajunge în cavitatea bucală.

Între ședințele de tratament și o perioadă scurtă după finalizarea acestuia poate să apară o jenă moderată sau chiar durere de intensitate medie (spontană sau la presiune pe dinte). Doar în această situație, pentru confortul pacientului, se administrează analgezice și antiinflamatoare ușoare, cu scopul de a controla durerea. Antibiotice și analgezice mai puternice nu sunt prescrise în mod uzual, ci doar în situații speciale.

Chiar dacă nu doare, dintele tratat endodontic, nerestaurat coronar este fragil și predispus fracturilor, de aceea este contraindicată masticația pe acesta până nu se finalizează tratamentul restaurativ. După finalizarea tratamentului endodontic și dispariția simptomatologiei dureroase, pentru ca dintele să devină funcțional și estetic, este necesară o restaurare coronară a dintelui tratat (obturație, coroană de acoperire etc.). Tratamentul restaurativ de durată trebuie efectuat în maxim o lună de la finalizarea tratamentului endodontic. În caz contrar, există riscul reinfectării canalelor tratate sau fracturării rădăcinii și coroanei, ceea ce poate duce la compromiterea definitivă a dintelui și la extracția sa.

În general , dinții tratați endodontic sunt restaurați prin îmbrăcarea cu o coroană de acoperire sau cu un material de obturație coronară. Adesea este necesară fixarea unor pivoți de fibră de sticlă sau metalici , în scopul creșterii rezistenței.

Cât timp rezistă un dinte restaurat?

Dinții tratați și restaurați corect pot rezista o viață, cu îngrijirea adecvată. De asemenea, ei pot constitui dinți ancoră sau stâlpi pentru lucrări protetice viitoare (situație apreciată de medicul specialist). La cel mai mic semn de afectare coronară (fractura obturației, a coroanei, apariția unei fisuri, fracturi sau carii dentare) pacientul trebuie să se prezinte la medic pentru refacerea sau înlocuirea acesteia. O igienă orală bună și controalele dentare de rutină pot preveni evoluția nefavorabilă.


 

În materie de estetică dentară, puteti apela la serviciile de albire a dinților asigurate de cabinet și efectuate cu sistemul de albire “ BEYOND™ COMMAND™ Power Whitening Accelerator” pentru rezultate rapide și de durată.

La CONFIDENS ART atât cei mari, cât și cei mici beneficiază de consultații stomatologice și tratamente complete. Cabinetul oferă și servicii de stomatologie pediatrică, asigurând prin controale de rutină și consiliere o bună educatie dentară pentru copii.

Servicii medicale CONFIDENS ART - Cabinet stomatologic

STOMATOLOGIE GENERALĂ (fără chirurgie)PROTETICĂ
ENDODONȚIEESTETICĂ DENTARĂ
TERAPIE DENTARĂORTODONȚIE
PROFILAXIE
STOMATOLOGIE PEDIATRICĂ
IGIENIZARE PROFESIONALĂ - SIGILARE DENTARĂ - FLUORIZĂRI TOPICE

Date de contact: SC Confidens Art SRL

  • Telefon: 0745 373 828 - Dr. Delia Greta; 0742 025 602 - Dr. Iulia Maniu; 0364 882 609
    Fax: Nespecificat
  • Cartier: Florești
  • Orar:
    • LUNI - JOI: 14.00 - 20.00
    • VINERI: 9.00 - 14.00
  • Adresa email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
  • Adresa WEB: http://confidensart.ro/
  • Adresa:
    • Str. Florilor, nr. 192A, Florești, jud. Cluj

    View Confidens Art in a larger map